Un alt program de guvernare

În România nu se poate vorbi despre o dezvoltare economică reală atât timp cât amprenta statului, privit ca administrație, și în special a mediului politic asupra economiei este mult prea mare pentru o economie atât de mică și de slăbită.

Indiferent de promisiunile noului Guvern (printre care se numără reducerea CAS, micșorarea TVA, majorarea salariului minim-prezentate fără vreun calendar de aplicare și fără vreo estimare a impactului fiscal), economia nu poate funcționa normal atât timp cât este sabotată de delăsarea, prostia și de cumetria din administrația publică și de un mediu politic mult prea implicat în ultimii 22 de ani în mediul de afaceri pentru a fi interesat de o competiție reală în mediul privat.

Economia, per total, nu poate performa când contractele pentru lucrări din bani publici nu sunt acordate competitiv și transparent și atât timp cât statul rămâne proprietarul unor companii mamut pe care este evident că nu le poate aduce pe profit, mai ales având în umbră mediul politic. Acele companii nu aduc doar pierderi bugetului general, ci și furnizorilor din mediul privat, pe care îi ștrangulează cu arierate.

Evident, orice măsură de relaxare fiscală poate reprezenta pentru o parte a mediului privat o adevărată gură de oxigen după trei ani de sufocare. Când economia nu funcționează însă, nimeni nu poate garanta, de exemplu, că reducerea CAS la angajator se va traduce în noi locuri de muncă sau că acele economii făcute de firme se vor traduce în investiții.

Nimeni de la Palatul Victoria, Fisc, Gardă sau din Parlament nu poate promite că reducerea TVA de la 24% la 19% se va traduce, integral sau măcar parțial, în prețuri mai mici la produsele de pe rafturi. Ar putea însemna doar încasări mai mici la buget în timp ce prețurile vor rămâne la fel pentru consumatorul final.

Când Fiscul și celelalte instituții abilitate nu încasează nimic de la aproape o treime din economie (veniturile bugetului general consolidat reprezintă circa 32% din PIB când media UE este de 44% din PIB) este evident că nu se poate vorbi de o concurență reală în economie. Sunt patroni care își ascund atât de bine profiturile, pentru a nu mai plăti impozite, încât rata medie a profitului net, pe toată economia, este de doar 0,5%.

Când în România sunt peste 1,5 milioane de angajați „la negru” este evident că angajatorii lor joacă în altă ligă. Cum să concurezi cu ei când își pot plăti angajații și cu 40% mai bine decât un patron cinstit dintr-un fond de salarii identic? La fel și în cazul TVA. Pentru un patron evazionist nu contează dacă este 19% sau 24% când pentru el este 0% și orice punct procentual între 0% și 19% sau 24% poate fi tradus într-un preț mai mic decât al concurenței care își plătește taxele.

Relaxarea fiscală trebuie făcută într-un mod prudent dar suficient de hotărât încât să poată revigora mediul privat.

Resursele necesare pentru a acoperi în buget această relaxare, cât și pentru anunțatele majorări de bugete la Educație, Sănătate și Transporturi, se află însă în mâinile politicienilor și ale instituțiilor în care ei lucrează sau în care încă își mai angajează rudele și prietenii.

Fără reducerea evaziunii fiscale și fără un val masiv de privatizări transparente și profitabile pe termen lung (sunt de preferat obligațiile de investiții în locul banilor) nimeni și nimic nu poate reporni economia. Ea va rămâne controlată din umbră de politicieni și de o administrație dezinteresată de menirea ei reală, respectiv de cheltuirea corectă și eficientă a banilor publici.